MENIU

Ce trebuie să faci în zilele toride de vară. Este VITAL! Recomandările specialiștilor

Specialiștii recomandă, în contextul temperaturilor caniculare, cum trebuie să procedăm atunci când mercurul din termometre se ridică alarmant. 

Recomandări pentru populația generală în caz de caniculă:

– Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în intervalul orar 11.00 – 18.00;
– Dacă dispuneți de sistem de climatizare, reglați instalația astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
– Ventilatoarele nu trebuie utilizate dacă temperatura aerului depășește 32° C;
– Purtați pălării de soare, îmbrăcăminte lejeră, din fibre naturale, de culori deschise;
– Consumați zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aștepta să apară senzația de sete. În perioadele caniculare se recomandă consumul unui pahar cu apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
– Nu consumați alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
– Evitați băuturile cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (băuturi răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
– Consumați fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii), deoarece acestea conțin o mare cantitate de apă;
– Doza de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar cu apă;
– Evitați activitățile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);
– Aveți grijă de persoanele dependente de un adult (copii, vârstnici, persoane cu dizabilități), oferindu-le în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
– Păstrați contactul permanent cu vecini, rude, cunoștințe care sunt în vârstă sau cu dizabilități, interesându-vă de starea lor de sănătate;
– Cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuință:
Închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile
Țineti ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioara este superioară celei din locuință
Deschideți ferestrele seara tărziu, noaptea și dimineață devreme, provocand curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință
Stingeți sau reduceți intensitatea luminii artificiale
Închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveți nevoie.

Recomandări specifice

Pentru sugari si copiii mici

– Se încearcă realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldură, umiditate excesivă și curenți de aer;
– Se păstrează sistemul de alimentație avut până în acel moment fără a încerca introducerea de alimente noi în această perioadă;
– Se va realiza hidratarea corespunzătoare, iar pentru sugari mama va alăpta ori de cate ori sugarul solicită;
– Copilul va fi îmbrăcat lejer, cu hăinuțe din materiale textile vegetale comode;
– Nu va fi scos din casă doar în afara perioadelor caniculare din zi, îmbrăcat lejer cu hăinuțe din material vegetal si obligatoriu cu pălărioară pe cap;
– Copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete și foarte bine spălate;
– Mamele care alăptează vor trebui sa se hidrateze corespunzător cu apă plata sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanți. Vor evita în același timp consumul de cafea sau alcool;
– La cel mai mic semn de suferință al copilului sau mamei, aceștia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutică;
– Atenție deosebita se va acorda condițiilor de igiena atât pentru copil cât și pentru mama    copilul va fi ținut cu hăinuțe sau scutece curate și uscate și mama se va îngriji de igienă riguroasă a pielii acestuia;
– Mamele care alăptează vor avea grijă să mențină o riguroasa igienă a sânului și evident igienă general;
– Pentru copiii aflați în tabere, se vor asigura condiții corespunzătoare de cazare, alimentele trebuie sa respecte riguros normele de igienă și să fie proaspete. De asemenea se va avea grijă de hidratarea lor corespunzătoare;
– Copiii vor fi supravegheați și vor fi lăsați să se joace la umbră, în afara orelor de caniculă având capul protejat de pălăriuțe. Scăldatul, acolo unde e cazul, va fi făcut sub supravegherea însoțitorului.

Pentru persoanele peste 65 de ani 

– Se încearcă crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
– Hidratare corespunzătoare cu apa plată sau apa cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanți;
– În alimentație va predomina consumul de legume și fructe proaspete cu proprietăți organoleptice corespunzătoare;
– Se va evita circulația in perioadele de vârf ale caniculei sau daca este absolut necesar se va folosi îmbrăcăminte ușoara din materiale vegetale precum si pălăriuță de protecție pe cap;
– Persoanele care suferă de anumite afecțiuni își vor continua tratamentul conform indicațiilor medicului. Este util ca în aceste perioade, persoanele cu afecțiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulație, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
– Menținerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a cate 3 – 4 dușuri pe zi;
– Se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care dispun de instalații frigorifice funcționale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor ușor perisabile
– Este interzis consumul de alcool și cafea în timpul caniculei.

Pentru persoanele care prin natura activităților lor depun un efort fizic deosebit

– Aceste vor încerca dozarea efortului în funcție de perioadele zilei încercând să evite excesul de efort in vârfurile de canicula. Daca valorile de căldura sunt foarte mari se va proceda la stoparea activității;
– Se va asigura hidratarea corespunzătoare cu apă minerala, apă plata sau apă cu proprietăți organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe făcute în casă fără adaus de conservanți;
– Este total contraindicat consumul de cafea și alcool în aceasta perioada;
– Utilizarea unui echipament corespunzător, din materiale vegetale și echipament pentru protejarea capului de efectele căldurii excesive.

 

Realitateadealba.net

 

Mai multe articole despre:
canicula temperaturi recomandări