MENIU

Candidatul PNL la primăria Vorona, decedat săptămâna trecută, a fost votat de un sfert dintre alegători

Un candidat decedat, votat de un sfert dintre alegători

Candidatul Partidului Naţional Liberal la funcţia de primar al comunei Vorona din judeţul Botoşani, Radu Anton, a fost votat de aproape un sfert dintre alegători deși acesta a decedat, joia trecută. Potrivit datelor Autorității Electorale Permanente, Anton a primit 519 voturi din totalul celor 2.257 valabil exprimate.

Radu Anton a primit cele mai multe voturi la secţia din localitatea sa de domiciliu, Icuşeni, şi la cea din localitatea Joldeşti. Candidatul liberal, în vârstă de 60 de ani, a fost inspector-şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și candida a doua oară la primărie.

Alegerile au fost câştigate de actualul primar, social-democratul Aurel Ştefan, care a primit 1.353 de voturi, informează Agerpres.