MENIU

Candidat la o primărie din județul Sibiu, bătut și ”avertizat în stil mafiot” de actualul edil. Scandal uriaș

Anchetă poliție/ Foto: Inquam Photos

Scandal în stil mafiot pentru scaunul de primar! Un viitor candidat la Primăria unei comune din Sibiu acuză că ar fi fost bătut chiar de actualul primar și avertizat să nu încerce să îi ia locul. Urmează imagini și informații cu puternic impact emoțional!

Incidentul ar fi avut loc în comuna Brădeni, chiar în curtea unei biserici, aproape de casa victimei.

Bărbatul susține că a fost luat la pumni și picioare de doi indivizi care purtau cagule, însă a avut noroc pentru că un apropiat al acestuia a văzut scena, iar agresorii au fugit.

"Am fost și la IML, de unde mi s-a eliberat un certificat medico-legal prin care se arată faptul că am suferit leziuni traumatice care s-au produs prin lovire repetată cu corpuri dure, unele din ele cu forma alungită!”, spune bărbatul, într-un comunicat remis presei locale.

Bătaia nu ar fi fost întâmplătoare. Viitorul candidat a mai povestit că fusese înainte amenințat de primar că va fi bătut și lăsat în scaun cu rotile dacă va continua să facă acte de caritate pentru locuitorii comunei. 

"Mi-a mai zis că, dacă o să mai continui acțiunile și actele de caritate pentru oamenii din comună, o să fiu bătut în curând, o să fiu schilodit și lăsat în scaun cu rotile pe viață! Precizez faptul că, de anul trecut, de când am început diferite acte de caritate pentru locuitorii comunei Brădeni, am mai fost amenințat de L.M. personal, telefonic, dar și prin interpuși de-ai dânsului. Primarul a perceput aceste acte de caritate ca fiind o precampanie electorală, știind că vreau să candidez la Primăria Brădeni și și-a simțit funcția amenințată”, se mai arată în comunicatul citat.

Pe de altă parte, primarul din Brădeni susține că nimic din cele afirmate de candidatul PSD nu este adevărat.

"Poliția cercetează. Toate invențiile astea le face omul respectiv. El amenință și spune de mine. Eu o singură dată i-am atras atenția, verbal, să își vadă de treabă, să nu mai scrie prostii. Și atat. Și de acolo a plecat cu tot felul de activiști, cu minciuni”, a declarat pentru StirideSibiu primarul.