MENIU

Ce companii de stat vor fi listate la bursa din Londra în acest an

Companii româneşti de stat, listate la Londra

Companiile de stat Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate în iunie, atât la bursa din Bucureşti, cât şi la cea din Londra, iar Complexul Energetic Oltenia va ieşi pe bursă în octombrie, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Departamentul pentru Energie, acţionarul majoritar al celor trei companii, va plasa pe bursă 51% din capital distribuitorului de energie Electrica SA. Înainte de această operaţiune, compania va fi divizată prin separarea unei firme care va prelua toate participaţiile minoritare deţinute la alte societăţi.

Electrica este acţionar minoritar la ENEL Energie Muntenia (unde deţine 23,57%), ENEL Distribuţie Muntenia (23,57%), ENEL Distribuţie Banat (24,86%), ENEL Distribuţie Dobrogea (24,90%), ENEL Energie (36,99%), E.ON Moldova Distribuţie (27%), E.ON Energie România (3,78%) şi Electrica Soluziona (49%). Totodată, Electrica SA are 0,5% din acţiunile Bursei Române de Mărfuri.

"Toate pachetele minoritare de acţiuni deţinute de Electrica vor fi transferate într-o societate de administrare a statului", a afirmat Niță. Totodată, înainte de listarea la bursă, trei dintre filialele Electrica Serv, firmă controlată integral de Electrica SA, vor fi lichidate. Cele trei filiale care vor intra în lochidare deservesc regiunile Banat, Dobrogea şi Moldova.

Hidroelectrica va ieşi pe piaţa de capital cu un pachet de 15%. Hidroelectrica are un capital social de 4,47 miliarde de lei şi este cel mai mare producător de energie din România.

În cazul Electrica și Hidroelectrica, o parte din acţiuni vor fi vândute sub formă de certificatele de depozit.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2012 prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari şi Turceni cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Statul va lista 15% din capitalul companiei.

Mai multe articole despre:
Electrica hidroelectrica