MENIU

Când va fi aprobat PNRR - Dan Barna face ANUNȚUL: La începutul anului vor veni primele zeci de milioane în ţară

Dan Barna, vicepremier

Vicepremierul susșine că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi aprobat de Comisia Europeană în septembrie, iar la începutul anului viitor vor veni primii bani în ţară.

"Lucrurile sunt exact aşa cum e normal să fie. Acum o săptămână, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (...) Cristian Ghinea a fost la Bruxelles, s-au clarificat marea parte a detaliilor şi pe partea de reformă şi pe partea de investiţii. În septembrie vom avea aprobat programul şi cred că de la începutul anului vor veni primele zeci de milioane în ţară pe proiectele aflate în desfăşurare", a afirmat Barna, la un post TV.

Referitor la rectificarea bugetară, vicepremierul a menţionat că trei domenii chei, și aici vorbim despre transporturi, sănătate şi dezvoltare, vor primi bani mai mulţi.

"În momentul de faţă, după mulţi ani de zile, România are un buget de investiţii mare, care este şi executat (...). La această rectificare, cu siguranţă pe zona de infrastructură va fi o rectificare pozitivă, adică vor mai fi nişte fonduri alocate pentru transporturi. Domeniile anunţate de altfel şi de către premier pentru care va exista rectificare cu siguranţă sunt: domeniul transporturi, domeniul sănătate şi domeniul dezvoltare. Sunt 3 ministere la care premierul a anunţat că vor fi alocate fonduri suplimentare la rectificare, tocmai ca dovadă explicită a faptului că investiţiile se şi întâmplă în România şi că acest guvern chiar le face. (...) Miza este ca această coaliţie şi această rectificare să asigure o stabilitate bugetară pentru perioada următoare", a arătat vicepremierul.

Potrivit acestuia, rectificarea va fi adoptată în Guvern în săptămâna 16-20 august, relatează Agerpres.


Mai multe articole despre:
barna dan barna pnrr rectificare bugetara bani