MENIU

Când trebuie să folosim aţa dentară. Înainte sau după periaj?

Când trebuie să folosim aţa dentară. Înainte sau după periaj?

Periajul este important pentru sănătatea dinţilor, însă folosirea aţei dentare ne scapă de o mulţime de probleme.

Placa dentară se formează o dată la 24 de ore, după ce mâncăm, iar în timpul ăsta, dacă dinţii nu sunt curăţaţi corespunzător bacteriile au drum liber. Gingiile se inflamează, apar cariile şi alte probleme ale dinţilor.

De aceea, sfatul medicilor este să te speli de cel puţin 2 ori pe zi şi să foloseşti aţă dentară. Dacă se foloseşte înainte sau după depinde de fiecare, însă dr. Matthew din New York ne spune că este mai bine să folosim aţa dentară la finalul periajului pentru a-i permite florului din pasta de dinţi să pătrundă.

Dacă folosim aţa dentară înainte vom avea un fals sentiment de protecţie şi nu ne vom mai peria la fel de corect

“Când ne periem şi folosim aţă dentară împrăştiem placa microbiană şi astfel ne menţinem dinţii sănătoşi” adaugă doctorul, potrivit doctorulzilei.ro.

Dacă folosim aţa dentară fie şi o singura dată pe zi tot avem mai puţine şanse să facem anumite boli de gingie precum – umflarea gingiilor, sângerări gingivale, tartru etc

Mai multe articole despre:
dinţi periaj spălat pe dinţi ata dentara