Când să dai drumul la centrala de apartament, în funcție de blocul în care locuiești
Odată cu venirea sezonului rece, românii cu centrale termice de apartament trebuie să fie foarte atenți la mai multe aspecte pentru a-și proteja locuințele și pentru a economisi energie. Deși poate părea o sarcină simplă, menținerea unei temepraturi optime în casă poate fi mai dificilă decât pare.
În primul rând, temperatura la care trebuie încălzită locuința depinde foarte mult de starea energetică a clădirii. Dacă clădirea dumneavoastră este bine izolată, temperatura de încălzire nu trebuie să fie atât de mare. În schimb, dacă locuința dumneavoastră nu este bine izolată, atunci ar trebui să creșteți temperatura pentru a menține o temperatură confortabilă în casă.
În plus, deși poate părea ușor de uitat, este important să nu lăsați locuința să se răcească foarte tare, mai ales dacă plecati pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru poate duce la condens în interiorul casei și la apariția mucegaiului, așadar, trebuie să mențineți o temperatură constantă pentru a evita apariția acestor probleme.
La ce temperatură să dăm drumul la centrală, în funcție de blocul în care locuim
Dacă blocul a fost construit înainte de 1977 și este nerenovat – Ar trebui să încălziți de la o temperatură exterioară de 15 până la 17 grade Celsius;
Pentru un bloc construit între 1977 și 1995 – Ar trebui să încălziți de la o temperatură exterioară de 14 până la 16 grade Celsius;
Dacă blocul a fost construit după 1995, în conformitate cu Ordonanța de economisire a energiei și Ordonanța de izolare termică – Ar trebui să încălziți de la o temperatură exterioară de 12 până la 15 grade Celsius;
Pentru o casă cu consum redus de energie – Ar trebui să încălziți de la o temperatură exterioară de 11 până la 14 grade Celsius;
De altfel, temperatura din interiorul apartamentului vă va ajuta să vă decideți când să porniți centrala termică. Există recomandări privind temperatura ideală pentru fiecare cameră, astfel încât să vă asigurați un confort termic optim. Iată mai jos valorile recomandate pentru încălzire în fiecare cameră:
Camera de zi – 20 de grade Celsius;
Bucătărie – 18 grade Celsius;
Baie – 21 de grade Celsius;
Pe hol – 15 grade Celsius.
Nu în ultimul rând, verificarea periodică a centralei și prevenirea apariției problemelor este esențială pentru a vă asigura că sistemul de încălzire funcționează eficient. Acest lucru nu numai că va economisi bani, dar va menține și o temperatură confortabilă în casă.