MENIU

Când s-ar putea ca oamenii să descopere o planetă similară Pământului

Găsirea unei exoplanete care să semene cu Pământul este una dintre principalele probleme asupra căreia cercetătorii s-au concentrat în ultima perioadă. Însă, există o mulțime de teorii despre modul în care ar trebui să arate pentru a putea găzdui viața.

Unii specialiști sunt de părere că această planetă ar trebui să orbiteze o stea la o distanță foarte apropiată, astfel încât să existe apă pe suprafața sa. Însă, alții spun că ar trebui să fie o planetă stâncoasă.

Principalul element pe baza căruia cercetătorii stabilesc dacă o exoplanetă poate fi locuibilă sau nu, sunt substanțele chimice care intră în atmosfera acesteia. Iar o astfel de analiză se poate realiza doar pe baza imaginilor capturate de telescoape.

Cum vor cercetătorii să găsească o planetă asemănătoare Pământului

Astronomi şi astrofizicieni au descoperit până acum peste 4.000 de exoplante care orbitează în jurul unor stele din afara Sistemului nostru Solar. Studiile cercetătorilor relevă că peste 96% dintre aceste planete au dimensiuni mult mai mari decât
Pământul, fiind comparabile cu planetele gigante gazoase din Sistemul nostru Solar: Neptun şi Jupiter.

Aceste descoperiri au fost realizate cu ajutorul unor telescoape precum Kepler, care poat detecta planetele prin modul în care acestea diminuează periodic lumina provenită de la steaua pe care o orbitează.

Însă, oamenii de știință lucrează la un nou tip de telescop care ar putea să le spună direct dacă pe suprafața planetelor există sau nu forme de viață sau dacă ar putea fi locuibile.

„Suntem în pragul următoarei ere a descoperirii", a declarat astronomul Debra Fisher la conferința de presă anuală a Asociației Americane pentru Progresul Științific, din Austin, Texas. „Pământul este cu adevărat incredibil, din multe puncte de vedere."

De asemenea, Aki Roberge, astrofizician de cercetare la NASA, spune că viața pe Terra a fost posibilă datorită modificării chimice a atmosferei, așa că pentru a găsi o planetă asemănătoare ar trebui să fim atenți la biosemnătura acesteia, adică la vaporii de apă, la substanțele chimice, precum metanul, la oxigen, etc.

Sursa

Mai multe articole despre:
pământ planetă Jupiter