MENIU

Când revin elevii, din zonele afectate de viitură, în bănci? Anunțul a fost lansat

Elevii din județul Galați se vor întoarce la școală pe 23 septembrie, cu prezență fizică, după ce inundațiile au afectat mai multe unități de învățământ din zonă. Potrivit Ministerului Educației, activitatea instructiv-educativă se va relua în toate școlile afectate, cu excepția a două unități din localitatea Costache Negri.

Ce au transmis autoritățile

Astfel, Școala Gimnazială „Elena Negri” și Grădinița cu Program Normal „Elena Negri” rămân închise, deoarece infrastructura acestora a fost grav deteriorată în urma inundațiilor. În aceste cazuri, nici măcar cursurile online nu pot fi desfășurate momentan, iar consiliul de administrație al școlii va decide măsurile necesare pentru recuperarea materiei.

În total, 41 de unități de învățământ din județ au fost afectate de inundații, însă majoritatea și-au remediat problemele și sunt pregătite să își primească elevii. Ministerul a subliniat că siguranța și continuitatea educației sunt prioritare, urmând să fie luate măsuri suplimentare în cazul școlilor care încă întâmpină dificultăți.