MENIU

Când intră banii pe voucherele de alimente în luna iunie? Beneficiarii mai au de așteptat

Suma de 250 de lei se acordă și pensionarilor cu venituri reduse

Voucherele de alimente ale românilor vor fi încărcate cu bani spre sfârșitul acestei săptămâni, a anunțat ministrul Adrian Câciu. Aproximativ 2,6 milioane de români cu venituri reduse, inclusiv pensionari, beneficiază de această formă de ajutor de stat

Procesul de încărcare a cardurilor se va desfășura în perioada 14-25 iunie 2024, a mai precizat Câciu.

Voucherele de alimente, încărcate cu bani. Cine sunt beneficiarii

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

  • persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde. În 2024, sprijinul material va avea o valoare nominală de 250 lei și se vor acorda o dată la 2 luni.

Cine sunt cei peste un milion de români ale căror pensii NU vor crește în septembrie

Mai multe articole despre:
vouchere alimente bani luna iunie card social