Când începe Rabla 2024. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a primi banii de voucher
Anul trecut, cei care au vrut să scape de mașinile vechi au avut la dispoziție trei programe: Rabla Clasic, Rabla Plus și Rabla Local. Primele două programe, Clasic și Plus, presupun acordarea unei reduceri la achiziția unei mașini noi pentru cei care duc la casat vechiul vehicul. În schimb, programul Rabla Local permite acordarea unui stimulent financiar, fără ca beneficiarul să fie obligat să-și cumpere o altă mașină.
Când începe programul Rabla Local 2024
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) nu a anunțat, încă, data de începere pentru programul Rabla Local 2024.
Asta și pentru că încă se află în derulare Rabla Local 2023. Dosarele persoanelor înscrise pentru a primi finanțare au fost transmise abia în octombrie administrațiilor locale.
Și chiar dacă au fost aproape 100.000 de vehicule uzate pentru care s-a solicitat acordarea voucher-ului, în continuare sunt primării care nu au epuizat fondurile.
„Este un program destul de restrictiv. Mașinile trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a primi finanțare. Iar mulți dintre cei înscriși inițial, nu îndeplineau aceste condiții. Unii mai au de așteptat, alții trebuie să obțină niște acte. Dar, părerea mea e că până la finalul primăverii o să epuizăm fondurile. Și apoi așteptăm noua sesiune Rabla Local 2024”, a declarat pentru ProMotor primarul unei localități din județul Argeș.
Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a primi bani prin programul Rabla Local
Prin programul Rabla Local, proprietarii de vehicule vechi care decid să le caseze, primesc o primă de 3.000 de lei. Această sumă o pot folosi cum doresc, nefiind condiționați să cumpere un vehicul nou, ca în cazul Rabla Clasic și Plus.
Condițiile pentru ca o mașină să fie primită în programul Rabla Local sunt:
- mașina trebuie să fie înmatriculată pe numele solicitantului de cel puțin 5 ani
- vehiculul uzat trebuie să aibă o normă de poluare EURO 3 sau mai mică
- beneficiarul nu poate achiziționa în următorii 3 ani un autovehicul cu o normă de poluare mai mică de EURO 5.
Este posibil ca programul Rabla Local 2024 să debuteze în vara acestui an. În 2023, înscrierea persoanelor fizice pentru a primi acest stimulent a fost deschisă la finalul lunii iulie.