Când încep lucrările la cea mai dorită autostradă din România?
Momentan, cei de la CNAIR speră să obțină acordul de mediu până la sfârșitul acestui an, iar după acest pas urmează lansarea licitiațiilor pentru începerea lucrărilor. Termenul de finalizare este o ecuație cu mai multe necunoscute, după cum declara chiar Lucian Șova, acesta fiind convins că de la 4 ani în sus.
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a anunţat, joi, că acordul de mediu la autostrada Sibiu - Piteşti este posibil să fie gata până la finalul anului, după care se pot organiza licitaţii pentru loturile 2, 3 şi 4.
"Cât priveşte autostrada Sibiu - Piteşti, sunt convins că vă interesează subiectul, loturile 1 şi 5, după cum ştiţi, au fost licitate. Ele sunt în faza de evaluare. Nu pot fi comunicaţi câştigătorii încă, până când nu vom avea acord de mediu pentru întreg sectorul Sibiu - Piteşti. Este o cerinţă a Uniunii Europene de la care nu ne abatem. De asemenea, nu vom lansa sectoarele 2, 3 şi 4, până nu vom avea acordul de mediu", a declarat Neaga într-o conferinţă de presă.
Întrebat când este posibil ca CNAIR să aibă acordul de mediu la autostrada Sibiu - Piteşti, Neaga a răspuns: "Din informaţiile pe care le avem, până la sfârşitul anului."
Termenul de finalizare a autostrăzii Piteşti-Sibiu este o ecuaţie cu multe necunoscute, însă de la patru ani în sus putem vorbi de un termen pentru acest obiectiv, a declarat, în luna august, ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
Traseul autostrăzii Sibiu - Piteşti traversează teritoriul a trei judeţe - Sibiu, Vâlcea şi Argeş - şi este împărţit în cinci secţiuni, respectiv: Sibiu - Boiţa, Boiţa - Cornetu, Cornetu - Ţigveni, Ţigveni - Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş - Piteşti, potrivit unui comunicat de presă din luna iulie, al Ministerului Transporturilor.