Când iau românii banii de pe cardul de energie pentru plata facturii - Anunțul lui Marcel Boloș
Marcel Boloș - ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunțat că pe 1 februarie începe distribuirea cardului de energie prin serviciile Poștei Române, iar de pe 1 martie se pot utiliza acești bani.
„Noi ne-am propus să finanțăm, să sprijinim cheltuiala care este cea mai mare în totalul costurilor pe fiecare locatar, care este cea cu căldura. Am spus că la oficiile poștale sau la poștaș, fiecare beneficiar se prezintă cu trei documente. Este vorba despre cartea de identitate, este vorba despre cardul de energie și facturile doveditoare. În lipsa acestei facturi, pentru că asociația de proprietari nu emite factură către locatari, ci afișează doar tabelul cu cheltuielile lunare, ar trebui să găsim acest document care să vină în sprijinul persoanelor vârstnice, prin care să facă dovada datoriei.
Ca să îți plătești încălzirea la bloc trebuie să îți ridici acest certificat, această adeverință, ca să fie pe înțelesul tuturor, de la administrator, de la asociația de proprietar.
Începând cu data de 16 ianuarie asociațiile de proprietari vor primi înștiințare cu metodologia de utilizare a acestui certificat de validare a datoriei.
Pe 1 februarie începe distribuirea cardului de energie prin serviciile Poștei Române și cu data de 1 martie se pot utiliza acești bani.
Cei care nu se pot deplasa pot da împuterniciri către apropiați. Împuternicirea o dă de mână ca să se elibereze acest certificat de validare a datoriei. Și administratorul de bloc scrie în ordonanță că poate aceste certificate, inclusiv pe bază de împuternicire, să le elibereze", a explicat Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene, luni, la un post TV.