Când e programat votul pe moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR împotriva Guvernului Cîțu. Anunțul președintelui Senatului
Ședința comună a Parlamentului în care să fie dezbătută și votată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu ar trebui să aibă loc marțea viitoare, a precizat, miercuri, președintele Senatului, Anca Dragu.
”Moţiunea de cenzură este prevăzută prin Constituţie. Toată lumea trebuie să respecte Constituţia. În Constituţie se spune foarte clar care sunt termenele cu privire la prezentare (5 zile de la depunere), dezbatere şi vot (după 3 zile de la prezentare). De la depunere, am convocat Birourile permanente reunite pentru a intra pe calendarul dat Constituţie. Am avut patru şedinţe ale Birourilor permanente reunite în care am avut lipsă de cvorum. Ca atare, am revenit la textul Constituţiei şi la deciziile Curţii Constituţionale cu privire la situaţii asemănătoare din trecut (...) Probabil săptămâna viitoare ar trebui să avem dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură. Vom stabili această dată", a explicat, la Senat, Anca Dragu.
Conform deciziilor CCR, moţiunea de cenzură este un instrument juridic prevăzut de Constituţie care nu poate fi oprit, dus în derizoriu şi a cărui aplicare nu poate fi tergiversată, a subliniat președintele Senatului.
”Pe baza acestora, am tras concluzia că trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a aplica şi a respecta Constituţia”, a adăugat Dragu.
Președintele Senatului a amintit că joi, de la 16:00, este programată ședința în care se va citi moțiunea.
Citește și: ”Guvernul condus de Florin Cîțu l-a reclamat pe liderul PNL Ludovic Orban la CCR”