CÂND ai imunitate la COVID-19 după vaccinarea AstraZeneca, Pfizer și Moderna - CÂTE zile aștepți până la apariția anticorpilor
Epidemiologul Emilian Popovici, vicepreşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie, a explicat ce eficiență au cele trei vaccinuri împotriva COVID-19 folosite în România: Pfizer, Moderna și AstraZeneca. Medicul spune că vaccinarea împotriva COVID-19 nu înseamnă o siguranță absolută în fața bolii, și de aceea este important să se respecte regulile de protecție, „să nu lăsăm garda jos”, mai ales după administrarea primei doze din vaccinul împotriva COVID-19.
„Un vaccin nu devine eficient în momentul în care m-am vaccinat. Să nu lași garda jos, să respecți regulile. Adică m-am vaccinat, am primit prima doză și gata, consider că am scăpat de problemă. N-ai scăpat! În prima zi după vaccinare, a doua, a treia, ești la fel ca și înainte de vaccinare. Abia la două săptămâni (după vaccinare - n.red.), unii pacienți dobândesc o protecție de 50% , adică unul din doi, dacă se va expune infecției, se va infecta”, a explicat Emilian Popovici, la EuropaFM.
Imunizarea cu vaccinul Pfizer se face cu două doze, la un interval de 21 de zile între prima injecție și rapel.
„La vaccinul Pfizer, se apreciază că, la două săptămâni după prima doză administrată, o parte dintre cei care primesc această primă doză dezvoltă o protecție undeva la 50%, iar la 10 zile după a doua doză, ajunge la protecția completă sau la protecția maximă”, a declarat medicul epidemiolog Emilian Popovici.
Imunizarea cu vaccinul Moderna se face tot cu două doze, dar la intervale puțin diferite față de cele de la Pfizer, de 28 de zile, astfel că și anticorpii ce se dezvoltă este decalată, mai explică vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.
„Dacă mergem la Moderna, acolo lucrurile stau cam la fel (ca la Pfizer - n.red.), pentru că e doar o diferență de o săptămână în ceea ce privește rapelul, deci se decalează undeva după a doua doză cu o săptămână”, a spus vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie.
La fel și la vaccinarea cu serul AstraZeneca: dezvoltarea anticorpilor depinde de momentul în care se face rapelul. Potrivit producătorului, intervalul dintre cele două doze se poate prelungi până la aproape două luni (56 de zile).
„La AstraZeneca avem acel interval de patru săptămâni minim între prima doză și a doua doză, urmând ca a doua doză să poată fi administrată de la 4 până la 12 săptămâni.”
Medicul a vorbit de importanța vaccinării în evoluția epidemiei din România: „Trebuie să fim foarte atenți ca între cele două doze trebuie să treacă acest interval de latență, care este absolut necesar pentru a se ajunge la producerea de anticorpi și, cu atât mai mult, la un titru protectiv de anticorpi”.