Cancerul ar putea fi tratat cu particule de AUR
Cercetătorii clujeni de la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie din Cluj au început în urmă cu doi ani o serie de teste care arată că nanoparticulele de aur pot ajuta în tratamentul cancerului.
Doctorii clujeni au făcut până acum teste pe culturi de celule canceroase şi au obţinut rezultate deosebite: nanoparticulele de aur au un efect mult mai bun în comparaţie cu chimioterapia, potrivit Digi24.ro.
Următorul pas în cercetare vor fi testele pe cobai, iar apoi, dacă rezultatele sunt bune, acestea vor fi publicate şi se vor putea începe testele pe oameni.
Proiectul derulat de medicii de la Institutul Regional de Gastroenerologie-Hepatologie din Cluj are o valoare de aproape două milioane de lei, iar cercetările vor dura până în 2015.