CANCER LA SÂN. Senatorii au respins propunerea privind gratuitatea protezei mamare
Senatorii au respins, marți, o propunere legislativă care ar fi modificat Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății în sensul includerii, printre serviciile decontate din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), a endoprotezelor mamare, a materialelor și dispozitivelor necesare operațiilor de reconstrucție în urma afecțiunilor oncologice, motivul fiind acela că Executivul a aprobat în cursul zilei de luni Ordonanța nr. 3/2014 care reglementează acest aspect.
În timpul dezbaterilor din plen, liderul grupului senatorilor social-democrați, Ilie Sârbu, a criticat poziția unora dintre colegii săi din Senat care propuneau adoptarea propunerii legislative în ciuda existenței unei ordonanțe, scrie Agerpres.
"Înțeleg că o ordonanță a fost publicată aseară și ea produce efectele. Ceea ce unii dintre noi vor să arate astăzi... Sigur, înțeleg poziția inițiatorului, e firesc să își susțină proiectul de lege, dar celelalte poziții, sincer, se duc într-o zonă în care ne ducem de foarte multe ori și pe subiecte importante pentru viața oamenilor. Hai să lăsăm lucrurile să curgă. Că a avut Guvernul inițiativă, că s-a inspirat din ce a scris colegul, nu mai contează. Contează că s-a rezolvat o situație și că de azi, indiferent ce am face noi, până trece de noi, până ajunge la Cameră, până se publică mai durează, ori ordonanța produce de azi efectele", a spus Sârbu.
Propunerea legislativă, inițiată de către parlamentarii PNL Ion Luchian, Grațiela Leocadia Gavrilescu și Mircea Roșca, a fost astfel respinsă cu 46 de voturi pentru, 55 de voturi împotrivă și două abțineri.
În expunerea de motive, inițiatorii arată că modificarea adusă Legii nr. 95/2006 "redă șansa la viață și încrederea în sine acelor femei care se luptă cu această cumplită boală — cancerul la sân".
"Importanța acestei operații de reconstrucție a sânului este vitală pentru orice femeie care a trecut prin trauma unei operații de extirpare a sânului. În România, statisticile ne arată că zece femei sunt diagnosticate cu cancer mamar în fiecare zi, iar două pierd lupta cu viața. Acest procent, deloc onorabil, ne plasează pe primul loc în topul țărilor europene cu cea mai ridicată mortalitate provocată de cancerul la sân", se arată în documentul citat.
Potrivit inițiatorilor, în România, 300 de femei mor în fiecare lună din cauza cancerului la sân, "ceea ce înseamnă 3.600 de mame, soții, prietene, fiice".
"În momentul de față, CNAS decontează prin programele sale doar intervenția chirurgicală și internarea, proteza atât de necesară pentru a oferi o viață normală și demnă femeilor care și-au pierdut sânul nu se află pe această listă. Practic, este nevoie de 500 de euro pentru a reda speranța acestor femei. Atât costă o proteză mamară de bună calitate. Adică, atât cât plătește la fondul de asigurări, o femeie cu un salariu mediu, timp de un an și jumătate", mai arată semnatarii propunerii de lege.
Aceștia consideră că este esențială decontarea de către stat a acestor proteze mamare, întrucât impactul bugetar este "nesemnificativ, aproximativ 1-1,2 milioane lei pe an, în raport cu beneficiile asupra stării de sănătate a populației".
"Nu este vorba despre o simplă operație estetică, ci de una curativă, ale cărei dimensiuni psihologice sunt imense. Dacă această operație s-ar realiza imediat după extirparea sânului, în cadrul aceleiași intervenții chirurgicale, pacienta nu s-ar mai confrunta cu realitatea dură post-operație", mai apreciază inițiatorii.
Legea are caracter ordinar, iar Senatului este prima Cameră sesizată în acest caz.