MENIU

Campion național la scrimă, recompensat de federație cu GEL de DUȘ și unt de corp. Reacție virală

Daniel Popa, vicecampion național la scrimă, a provocat a amplă discuție pe rețelele de socializare, după ce a dezvăluit că performanțele i-au fost răsplătite cu unt de corp, loțiune și gel de duș. Sportivul a postat un filmuleț în care a ironizat premii derizorii care li se acordă sportivilor de top.

“Vă arăt ce am primit de la federație (Federația Română de Scrimă – n.red). În 13 ani de zile nu am crezut că o să fie posibil așa ceva. Azi am avut campionatul (Campionatul Național U23 – n.red), am luat locul 2, sa vedeți ce am primit. Cum să dai așa ceva la un campionat, probă masculină?! Unt de corp, loțiune de corp și gel de duș de mere? Decât să dai așa ceva și să-ți bați joc de băieți, mai bine spui că nu ai și mergem cum suntem noi obișnuiți, doar cu medalia asta și diploma”, a spus sportivul în cadrul unui videoclip postat pe Tik Tok, potrivit Info sud-est.ro. 

 

Contactată de reporterii ISE, Federația Română de Scrimă a transmis că atât sportivii, cât și antrenorii “au fost plăcut surprinși când au primit un premiu suplimentar, chiar dacă acesta a fost simbolic, pentru că premierea rezultatelor obținute la Campionatele Naționale se face de către cluburile la care sunt legitimați sportivii medaliați”.

 

Mai mult, Federația Română de Scrimă a declarat că acordă diplome și medalii, iar ocazional, la aceste competiții “sunt oferite premii simbolice în produse de la partenerii federației“, conform răspunsului trimis.

 

Preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, Marius Florea, a afirmat la începutul anului că bugetul pe care-l are reprezintă doar jumătate din necesar: 5,8 milioane de lei, fata de un necesar de 12,4 milioane, potrivit Agerpres.

Mai multe articole despre:
campion premiat cu gel sampon scrima scandal federatie