MENIU

Campion mondial din Serbia, suspendat pentru că și-a făcut semnul CRUCII la Jocurile Olimpice de la Paris

Scandal uriaș după Jocurile Olimpice. Campionul  mondial și european la judo, sârbul Nemanja Majdov, a anunțat că Federația Internațională de Judo l-a suspendat pentru câteva luni pentru că și-a făcut semnul crucii la unul dintre meciurile sale din timpul Jocurilor Olimpice 2024 de la Paris. 

Motivul invocat de forul internațional a fost o încălcarea protocolului de concurs privind afișarea convingerilor religioase. Majdov a primit anterior un avertisment de la Federația Internațională pentru că a făcut semnul crucii înainte de Jocurile Olimpice la turneele internaționale la care a participat.

Nemanja Majdov în vârstă de 28 de ani a explicat în mediul online ce înseamnă pentru el Dumnezeu și de ce nu și-a cerut scuze față de gestul său, dar și ce ambiții are după expirarea perioadei de suspendare.

Tânărul le-a transmis fanilor că Dumnezeu este cel care l-a ajutat în carieră și în viață și că din acest motiv nu îi este rușine să spună lucrurilor pe nume. Mai mult, sportivul a precizat că va câștiga și alte titluri. Până în prezent, sportivul olimpic din Serbia a câștigat 7 medalii europene și trei mondiale. 

Mai multe articole despre:
campion european judo semnul curcii suspendat