Camion răsturnat în Covasna, după ce șoferul a încercat să evite o căprioară
Un camion care circula pe DN 12 s-a răsturnat în afara părţii carosabile în proximitatea localităţii Chichiş, după ce şoferul a încercat să evite accidentarea unei căprioare, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut în cursul nopţii de miercuri spre joi, iar la această oră traficul în zonă este oprit pentru extragerea camionului.
„Pe DN 12 la kilometrul 1+800 metri circulaţia este oprită pentru aproximativ 40 de minute pentru tractarea unui camion care a ieşit de pe partea carosabilă. Circulaţia va fi deviată pe DN.11. Conducătorul camionului în cauză a încercat să evite impactul cu o căprioară şi a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime”, au precizat reprezentanţii IJP Covasna.