Camion încărcat cu piatră, lovit de un tren cu pasageri, la Tuzla
Un nou accident pe calea ferată. Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină joi, în localitatea constănțeană Tuzla, acolo unde a avut loc un accident între un tren cu călători și un camion încărcat cu piatră.
Trenul 10084 care circula pe ruta Costinești – Eforie Sud a fost implicat, joi, într-un accident feroviar în zona Tuzla. Conform presei locale, trenul a lovit o basculantă încărcată cu piatră.
În urma impactului, automotorul prezintă pierderi la instalația de aer.
Pentru a remedia situația, o locomotivă de ajutor a fost trimisă din Eforie. Echipele de intervenție lucrează la eliberarea gabaritului pentru a permite reluarea circulației în condiții de siguranță.
„In autovagonul CFR se aflau 40 de persoane, toate sunt conștiente și cooperante, iar soferul a iesit inainte de impact din cabina, este conștient, cooperant.”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Trenul este operat de Transferoviar Grup, o companie care efectuează operațiuni de transport de călători.