MENIU

Camion cu fier vechi, răsturnat în sensul giratoriu de la Agigea. O victimă este încarcerată

Un bărbat a fost rănit, în urma unui accident rutier ce a avut loc miercuri, la intersecția Autostrăzii A 4 cu DN 39, la sensul giratoriu de la Agigea, Constanța, după ce camionul înmatriculat în județul Giurgiu s-a răsturnat.

Șoferul, în vârstă de aproximativ 58 de ani, care conducea un cap tractor, tracta o semiremorcă în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, în momentul în care a ajuns la intersecția cu sens giratoriu, acesta nu a adaptat viteza necesară și s-a răsturnat.

În urma evenimentului, bărbatul a fost încarcerat în cabina camionului.

La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță de la Serviciul Județean Constanța.

Potrivit ziuaconstanta.ro, șoferul a fost transportat la spital.