Camera Deputaţilor a ratificat Protocoalele de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO
Camera Deputaţilor, întrunită miercuri în sesiune extraordinară, a adoptat proiectul de lege privind ratificarea Protocoalelor de aderare a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord. S-au înregistrat 227 de voturi "pentru" şi trei abţineri.
Proiectul de lege ratifică Protocolul de aderare a Republicii Finlanda şi Protocolul de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord reprezintă, practic, o etapă procedurală în parcursul acestor ţări spre calitatea de membre cu drepturi depline ale NATO, relatează Agerpres.
Anterior votului din Parlament, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a celor două protocoale, după ce miercurea trecută Guvernul a aprobat proiectul de lege în acest sens.
Reamintim că protocoalele de aderare la NATO a Finlandei şi Suediei au fost semnate pe 5 iulie la Bruxelles.
Mai multe articole despre:
camera deputatilor
ratificare protocoale aderare nato finlanda suedia
finlanda suedia
nato