MENIU

Camera ascunsă. În unele spitale din Capitală, carantina este menținută doar pe hârtie

Carantină, doar pe hârtie

Multe spitale din țară sunt în carantină, dar doar pe hârtie. De multe ori, vizitatorii au voie să intre în spitalele închise temporar și folosesc aceleași halate care teoretic sunt de unică folosință! Urmăriți un material filmat cu camera ascunsă. 

Carantina este însă doar la nivel de vorbe. Singurul moment al zilei când angajații spitalului sunt mai atenți la reguli este ora de vizită a medicilor.

Într-o altă secţie, reporterii Realitatea Tv au intrat chiar și în saloanele bolnavilor. Halatele sau măștile... sunt opționale. Chiar și în carantină! 

"Degeaba cheltuim, degeaba facem eforturi să tratăm pacienţii când, printr-o neglijență crasă, pacienții sunt expuși la mari riscuri", spune Vasile Barbu, președintele Asociației Pacienților.

Până acum, peste o mie de cazuri de gripă au fost confirmate în România. Chiar și așa, 80.000 de doze gratuite de vaccin sunt încă disponibile pentru pacienții cu risc. 

Neregulile găsite de noi nu au fost văzute până acum de inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică București. Săptămâna trecută au fost verificate 12 unități. Controalele însă continuă. Spitalele care nu respectă regulile de prevenție și limitarea a circulației virusurilor riscă să fie sancționate cu amenzi între 5 și 10 mii de lei.

Și nu au fost singurele nereguli pe care reporterii Realitatea TV le-au găsit în spitale. Pe holurile unde sunt pacienții sau vizitatorii, asistentele plimbă în voie pubelele cu gunoi sau chiar și cu materiale infecțioase riscând, din nou, viața pacienților. 

 
Mai multe articole despre:
spital gripa carantină