MENIU

Călin Goia, liderul trupei Voltaj: "Sunt mândru că sunt român. Frigul nu ne sperie". VIDEO

Călin Goia, liderul trupei Voltaj, a intrat în direct, din Piaţa Victoriei, la "Jocuri de Putere". Artistul a discutat despre lucrurile care l-au inspirat să compună piesa "10 zile", în care vorbeşte despre durerea unui român ce se simte trădat de conducătorii aleşi.

Călin Goia a protestat în Piaţa Victoriei, alături de fani. Cântăreţul n-a renunţat la crezul lui nici măcar pe ninsoare şi temperaturi sub 0 grade Celsius.

"Am ieşit să văd zăpada asta superbă din Piaţa Victoriei. Nu am mai ţinut socoteala zilelor în care am venit în faţa Guvernului. Sunt deja destule zile de când sunt aici. Am spus şi atunci când a apărut acea melodie că sper ca numărătoarea să se oprească mai repede", a afirmat Călin Goia, care, apoi, a vorbit despre piesa "10 zile":

"E un mesaj muzical, nu e o melodie cu cap şi coadă. E vorba despre ce am simţit, după acea noapte neagră, din data de 1 februarie. Am exprimat prin muzică ce simţim. Ne-am adresat prietenilor de pe Facebook, nu credeam că va avea o aşa amploare mesajul. Ne bucurăm că există spirit civic. Mă aşteptam ca după ce scoţi atâţia oameni în stradă, să-ţi asumi greşeala pe care ai făcut-o. Dar nimeni nu-şi asumă nimic".

În continuare, Călin Goia a făcut un apel la spiritul civic al românilor, pentru a continua să apere, practic, România.

"E impresionant, e o energie aparte, nişte mesaje extrem de creative, am văzut oameni frumoşi. Sunt mândru că sunt român. Cu tot frigul şi toată ninsoarea, lumea nu stă acasă.

Nu fac politică, sunt venit ca simplu cetăţean. Consider că ţara noastră are de suferit, nu putem sta nepăsători. Un lucru e cert: trebuie să rămânem vigilenţi.

Oamenii din Piaţă îmi mulţumeau că am avut curaj să iau atitudine, mă felicitau pentru melodie. Fie că eşti cântăreţ, doctor, avocat, nu ţine de meseria ta să iei atitudine. Nu ne sperie frigul. Există motivaţia să stăm aici, sper să nu mai fie cazul să stăm. Aş spera în puţin respect pentru cei de aici, din Piaţa Victoriei", a încheiat artistul.

Mai multe articole despre:
Călin Goia