MENIU

Călătorii gratuite cu metroul pentru persoanele care se vaccinează anti-Covid. Program-pilot în SUA

Centre de vaccinare deschise la metrou

Autoritățile din New York au lansat un program-pilot pentru încurajarea cetățenilor și a turiștilor să se imunizeze împotriva noului coronavirus. Mai multe puncte de vaccinare au fost deschise, până duminică, la metrou, persoanele care se imunizează, fără programare, primind în schimb călătorii gratuite. Serul administrat este cel de la Johnson&Johnson.

New York a făcut apel la reţeaua de metrou, unul dintre simbolurile acestei metropole, pentru a-i încuraja pe cetăţeni şi pe turişti să se vaccineze. 

Guvernatorul statului, Andrew Cuomo, a anunţat lansarea programului în contextul în care ritmul de vaccinare a scăzut în întreaga țară. Acesta a precizat și că vor fi create cinci puncte de vaccinare în sistemul de transport al autobuzelor şi trenurilor din nordul statului, în localităţi ca Buffalo sau Niagara Falls.
”Cei care au vrut să se vaccineze au venit primii, apoi ritmul a scăzut, iar acum cifrele sunt mai mici”, a spus Cuomo, subliniid că, odată cu creșterea vaccinării, a scăzut numărul infectărilor.

Guvernatorul statului a anticipat "o vară normală" cu piscine şi plaje publice deschise la capacitate maximă din iulie, dacă "merge totul bine"

În Manhattan, în emblematica Grand Central Station, miercuri s-au format cozi lungi de aşteptare pentru a primi vaccinul.
Programul-pilot este disponibil în opt puncte ale zonei metropolitane.

Iniţiativa ar putea fi extinsă dacă va fi bine primită de public, a precizat Autoritatea de gestionare a reţelei de metrou (MTA) .

În New York, jumătate din populaţia adultă, aproximativ 7,8 milioane de persoane au completat programul de vaccinare, în timp ce alte 9,5 milioane de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin, potrivit Agerpres. 

În contextul scăderii interesului față de vaccinare, autorităţile locale caută modalităţi creative de a impulsiona imunizarea, oferind cadouri şi avantaje, precum bilete gratis la grădina zoologică din Bronx, la Acvariul din New York, sau la meciurile de baseball.