Călătoria cu trenul s-ar putea SCUMPI. Anunțul directorului CFR Călători
Directorul general al CFR Călători, Ovidiu Vizante, a declarat vineri, în urma unor discuții cu operatorii de transport feroviar că aceștia au solicitat majorarea prețului biletelor de tren. Minuta şedinţei în care s-a discutat subiectul a fost transmisă Ministerului Transporturilor, a precizat acesta.
În trei ani, rata inflației a crescut cu 16%, în timp ce prețul biletelor a rămas nemodificat din 2013, susțin operatorii de transport feroviar de călători.
”Nu e atributul CFR Călători să stabilească politica de tarife, dar trebuie să ţinem cont că aceste tarife datează din 2013. Dacă ne uităm un pic doar la rata inflaţiei din 2013, probabil că se va umbla la aceste tarife, dar, repet, nu este atributul CFR Călători. Dacă ministerul va decide că tarifele se vor majora, vom accepta majorarea. Ce pot să vă spun este că toţi operatorii feroviari de călători, indiferent de capital de stat sau privat, au solicitat acest lucru. S-au purtat discuţii, a existat o şedinţă a tuturor operatorilor de călători, minuta şedinţei a fost transmisă ministerului, dar, repet, nu este atributul nostru. Am arătat oportunitatea. Noi am arătat doar că rata inflaţiei în ultimii trei ani a fost de peste 16%, urmând ca ministerul să decidă”, a declarat Vizante, potrivit hotnews.
Directorul CFR Călători nu a precizat ce procent de scumpire a fost discutat.
Vineri, Ovidiu Vizante a participat la lansarea ”Trenurilor Soarelui”.