Cadouri electorale de la Guvern pentru profesori şi medici
Premierul Victor Ponta continuă seria cadourilor electorale şi înaintea turului doi al alegerilor. Profesorii şi medicii au primit, cu doar o săptămână înainte de turul al doilea al prezidenţialelor, diverse sume de bani. Totul, sub pretextul unor bonusuri sau al unor recalculări.
Ministerul Educaţiei a acordat profesorilor în premieră în acest an câte 150 de euro sub forma unui bonus pentru achiziţia de materiale didactice. Coincidenţă sau nu, cu doar o săptămână înainte de al doilea scrutin pentru prezidenţiale, dascălii au fost chemaţi sâmbătă de urgenţă la şcoală pentru a primi aceşti bani.
Ce părere au profesorii? "Sigur nu scăpăm de sărăcie, dar s-ar putea sa mai castigam niste voturi. Nu multe, ca profesorii au inteles mesajul. Initial era vorba de 100 de euro, după aceea de 150 de euro, stiti cum e, va mai dam un pic. Si dup-aia profesorii au fost chemati urgent sambata la scoala, rapid, sa semneze, sa declare", a explicat RADU GOLOGAN, profesor şi preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice, invitat la emisiunea Perspectiva, de la Realitatea TV.
Şi medicii au primit bani în plus înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale. Casa de asigurări de sănătate ar fi trebuit ca încă din luna octombrie să facă o recalculare a sumelor acordate cadrelor medicale, în funcţie de numărul de pacienţi. Fără vreo explicaţie însă, CNAS a întârziat aceste recalculări.
"Ar putea fi acestea privite ca o forma de atragere a voturilor? Da, dar nu vad ce este rau in acest lucru. Orice politician si din Romania si din Franta si din America ar proceda la fel, ar gasi un moment in care ar fi un avantaj pentru el, dar asta este lupta politica. Şi eu daca as fi politician mi-as maximiza la maximum, sa spun aşa, sansele pe care le am", a spus VASILE ASTARASTOAE preşedinte Colegiul Medicilor.