CADOU de la GUVERN. Primarii primesc de alegeri la bugetele locale peste 2 miliarde lei
Primarii primesc de alegeri, la a doua rectificare, peste 1,16 miliarde lei, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, la care se adaugă încă 1 miliard lei (prin PNDL) şi circa 100 de milioane lei pentru investiţii în cămine culturale şi săli de sport, prin tăierea cofinanţării fondurilor UE.
Sumele alocate prin proiectul de rectificare bugetară sunt cu mult peste cele prevăzute la rectificările din 2013, când Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a primit circa 600 de milioane lei la prima rectificare, dar a pierdut peste 300 de milioane lei la a doua rectificare.
De asemenea, anul trecut autorităţile locale au primit sume derizorii la rectificare, în principal pentru plata sumelor alocate persoanelor cu handicap. Sume suplimentare au mai fost prevăzute din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pentru echilibrare şi pentru plata unor arierate, pentru a răspunde condişionalităţilor din acordul cu FMI.
Aleşii locali au mai beneficiat de sume suplimentare de circa 1 miliard de lei, tot din alocări în plus din cotele defalcate de TVA, doar în 2012, înainte de alegerile legislative.
Prin a doua rectificare bugetară din acest an, din suma totală de 1,16 miliarde lei pe care primăriile o vor încasa prin suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată către bugetele locale în ultimele trei luni, 50,6 milioane lei sunt alocate pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, 194,5 milioane lei sunt pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti, 542 milioane lei sunt distribuite ca urmare a "solicitărilor unităţilor administrativ-teritoriale şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice", iar 380 milioane lei sunt pentru "echilibrarea bugetelor locale", conform proiectului de rectificare.
Suplimentarea de fonduri este argumentată, în document, prin necesitatea asigurării fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului.
În ceea ce priveşte bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de Liviu Dragnea, acesta creşte, per sold, cu 575,2 milioane lei. Principalele influenţe se regăsesc însă la Programul Naţional de Dezvoltare Locală, prin care sunt finanţate proiectele autorităţilor locale, cu o alocare suplimentară de peste un miliard de lei, la Programul naţional de construcţii de interes public sau social derulat prin Compania Naţională de Investiţii cu un plus de 83,6 milioane lei, şi la achitarea primei de stat pentru economisire în domeniul locativ restantă aferentă depunerilor de anul trecut, cu 182,3 milioane lei.
Diminuări de sume sunt efectuate în schimb la cofinanţarea programelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, cu un minus de 950 milioane lei.
Astfel, cheltuielile directe ale MDRAP cresc cu peste 1,5 miliarde lei, la care se adaugă fonduri directe către autorităţile locale de 1,16 miliarde de lei.
În totalul cheltuielilor bugetului de stat, transferurile între unităţi ale administraţiei publice se majorează cu 2,4 miliarde lei, iar suma alocată proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare se diminuează cu 3,9 miliarde lei.
Şi cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă scad cu 404,7 milioane lei.