MENIU

Căderea Zidului Berlinului:Discurs emoționant al papei la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Papa Francisc a marcat duminică împlinirea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului reamintind de rolul predecesorului său Ioan Paul al II-lea și făcând apel la construirea 'de punți de legătură, nu de ziduri', transmite AFP, potrivit AGERPRES.

"În urmă cu 25 de ani se prăbușea Zidul Berlinului, care a tăiat atât de mult timp orașul în două și a simbolizat divizarea ideologică a Europei și a întregii lumi", a declarat Papa cu ocazia rugăciunii în Piața San Pietro din Roma.

"A fost o cădere neașteptată, însă ea a fost făcută posibilă de angajamentul de lungă durată și dificil al numeroaselor persoane care au luptat, s-au rugat sau au suferit, unii până la sacrificarea propriei vieți. Printre ei, Papa Sfânt Ioan Paul al II-lea a avut un rol de prim plan", a adăugat el.

Suveranul Pontif s-a rugat "pentru dezvoltarea mereu a unei culturi a întâlnirii, care poate duce la căderea tuturor zidurilor ce divizează în continuare lumea, și pentru ca niciodată persoane inocente să nu mai fie persecutate și uneori ucise pentru convingerile sau religia lor".

"Avem nevoie de punți de legătură, nu de ziduri", a spus el.

Berlinul a început duminică ceremoniile care marchează împlinirea a 25 de ani de la căderea Zidului, printr-o sărbătoare populară și printr-un omagiu adus celor care, la 9 noiembrie 1989, au făcut ca dictatura est-germană să se prăbușească.

În acea zi, după mai multe săptămâni de manifestații ample ale est-germanilor care cereau mai multă libertate, regimul comunist a anunțat, suprinzător, că cetățenii pot călători liber în străinătate. Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din Berlinul de Est, copleșiți de valul de oameni, au deschis Zidul.