MENIU

Câţi bani au cheltuit turiştii străini în România în 2013

Turismul românesc, puţin atractiv pentru străini

Cei 1,71 milioane de turiştri străini care au vizitat anul trecut România, majoritatea în interes de afaceri, au cheltuit 4,79 miliarde lei (1,08 mld.euro), cea mai mare pondere fiind deţinută de sumele alocate pentru cazare, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (58,0% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 66,4% din total. Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (42,0% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 33,6% din total. Călătoriile în scop particuar includ călatoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit, alte activităţi", arată INS, într-un comunicat.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (55,1%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (84,1%).

Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 15,6% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 8,7%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 41,3% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri (34,3%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 60,8% din totalul cheltuielilor pentru transport iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 56% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Ca şi în cazul călătoriilor pentru afaceri, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor efectuate de turiştii nerezidenţi sosiţi în România în scop particular o reprezintă cheltuielile pentru cazare (44,4%) din care cazarea cu mic dejun inclus deţine ponderea principală (76,1%). Cheltuielile efectuate în baruri şi restaurante au avut o pondere de 13,7%, iar cheltuielile pentru cumpărături au reprezentat 14,2% din totalul cheltuielilor turiştilor nerezidenţi sosiţi în România în interes personal.

Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 45,3% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 74,8% din totalul cheltuielilor pentru recreere.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 38,4% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 34,3% şi-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (74,4% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de 12,5% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 9,2%, alte mijloace ( tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 3,9%.

Din totalul turiştilor străini, cei mai mulţi au provenit din Germania (228.590), Italia (181.900) şi Franţa (118.650).

Datele Eurostat arată că deşi numărul de nopţi petrecute de turiştii străini în structurile de cazare din România a crescut anul trecut cu 5,1% turismul românesc este în continuare cu mult în urma statelor vecine, mai puţin de una din cinci înnoptări revenind vizitatorilor din afara ţării. Turiştii străini au petrecut anul trecut în România 3,5 milioane de nopţi, printre cele mai scăzute niveluri din UE, de peste patru ori sub rezultatele Ungariei sau Bulgariei.

Mai multe articole despre:
null