Buzoienii, fără apă caldă timp de 5 zile, începând din 28 august. Defecțiune majoră - Mai multe echipe de intervenție, mobilizate
Sute de abonaţi la sistemul local de termoficare al municipiului Buzău vor rămâne fără apă caldă pentru o perioadă de cinci zile, începând din data de 28 august, potrivit anunţului operatorului care furnizează agent termic în oraș. Sistarea apei calde este motivată de o defecţiune majoră pentru care au fost mobilizate mai multe echipe de intervenţie.
"În urma unor lucrări majore de reparaţii şi optimizare a sistemului de furnizare energie termică în Municipiul Buzău, în perioada 28.08.2023 ora 8.00 şi până pe data de 01.09.2023 ora 16.00 furnizarea apei calde va fi întreruptă. Vor fi afectate următoarele zone: Centru, Unirii Nord, Str. Mesteacănului, Unirii Sud, Aleea Viitorului, Aleea Tineretului, Cartier Caraiman, Bdul. Nicolae Bălcescu, Cartier Crâng, Bulevardul Mareşal Averescu. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat", informează RAM Termoverde, într-o informare publicată pe site-ul companiei.
Potrivit sursei citate, vor fi afectaţi doar o parte dintre abonaţi care sunt racordaţi la o reţea secundară de distribuţie a agentului termic.
"O parte din municipiul Buzău va fi afectat de sistarea apei termice. Vor fi afectate în jur de 400 de apartamente pentru că lucrările au loc la o reţea secundară, nu cea principală. Principalul nucleu de clienţi ai RAM Termoverde vor avea apă caldă în continuare. Motivul pentru care a fost luată această decizie ţine de o avarie destul de mare pe care trebuie să o remediem iar cu această ocazie facem şi o reaşezare a reţelei de distribuţie", a declarat directorul companiei, inginer Ştefan Dobrescu, potrivit Ziare.com.
Citește și Orașul din România care rămâne fără apă caldă timp de 5 zile pe sfârșitul lunii august.