Busculadă pe aeroport! Un câine polițist a fost împușcat mortal. Opinia publică este scandalizată
Un câine polițist care făcea parte din echipele de detectare a narcoticelor și explozibililor a fost împușcat mortal pe un aeroport din Aukland, stârnind un vad de stupoare în Noua Zeelandă. Câinele a scăpat din țarcul lui, ajungând în zona pistelor. Timp de două ore, autoritățile l-au căutat, în încercarea de a-l returna în zona sigură, însă nu a fost cu putință.
Grizz, un metis de 10 luni, special antrenat pentru a depista conținutul suspect al bagajelor, nu a mai putut fi capturat de organele de ordine ale aeroportului. Incidentul a cauzat întârzierea a 16 zboruri, iar conducerea aeroportului a decis să-l împuște, din motive de siguranță, conform declarațiilor acestora.
„După ce a fugit de la locul lui dintr-un motiv necunoscut, acesta s-a ascuns, iar când a fost reperat, a refuzat să se întoarcă. S-a încercat momirea lui cu mâncare, jucării, chiar și alți câini, dar fără succes. Locul este prea vast pentru a putea să-l izolăm punând baricade. Am epuizat toate posibilitățile, așa că am recurs la această decizie”, a declarat pentru BBC purtătorul de cuvânt al Serviciului de Securitate a Aviației, Mike Richards.
Un val de critici și nemulțumiri a izbucnit pe rețelele de socializare din Noua Zeelandă, iar oamenii s-au întrebat de ce nu au recurs la tranchilizarea câinelui, în loc să-l omoare.
„Nu am răspunsul la această întrebare, dar nu deținem pistoale cu tranchilizante pe aeroport și nici poliția nu avea”, a explicat purtătorul de cuvânt.