Bursucul alcoolic: A băut şapte beri şi a adormit pe plajă
Un bursuc din Polonia a furat sticle de bere de la petrecăreţii de pe plajă, le-a desfăcut capacele cu dinţii şi le-a băut. După aceea, a adormit.
Mai exact, este vorba despre o femelă. Aceasta a fost găsită pe plajă în oraşul Rewal, dormind, înconjurată de şapte sticle de bere, cu urme de colţi pe capace, informează The Guardian.
Bursucul a fost dus la Dzika Ostoja, un adăpost de animale. Cei de la adăpost au postat pe Facebook poze cu animalul beat, care a dormit două zile. Femela a fost botezată Wandzia. Aceasta va fi eliberată cât de curând, după ce se va reface total din starea de mahmureală.