MENIU

Bursele "Arsenie Boca": ca să fii eligibil trebuie să ai şi o recomandare de la preotul-paroh

Episcopia Devei şi Hunedoarei acordă în acest an şcolar zece burse şcolare „Părintele Arsenie Boca”. Acestea le sunt adresate elevilor de gimnaziu şi liceu.

Episcopia Devei şi Hunedoarei, prin Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, va acorda în acest an şcolar zece burse şcolare „Părintele Arsenie Boca”. De ele vor putea beneficia elevii de gimanziu şi liceu care au rezultate bune la învăţătură, dar care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse.

Valoarea unei burse se ridică la 200 de lei pe lună, acestea urmând să fie plătite copiilor selectaţi pe toată durata anului şcolar, scrie presa locală. Cinci dintre burse sunt destinate elevilor din clasele V-VIII, iar restul pentru liceeni.

Pentru a putea beneficia de aceste burse, elevii trebuie să fi promovat toate examenele din anul şcolar precedent, cu cel puţin media 9,00 sau calificativul „Foarte bine”. De asemenea, venitul mediu pe membru de familie, în ultimele trei luni, nu poate depăşi suma de 700 de lei.

Solicitanţii burselor trebuie să depună la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, personal sau prin poştă, un dosar cu acte care să ateste că îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, inclusiv o recomandare din partea preotului-paroh. De asemenea, reprezentanţii Episcopiei Devei vor efectua o anchetă socială la domiciliul elevilor solicitanţi.

Termenul limită pentru transmiterea documentelor este 10 octombrie 2015.

Mai multe articole despre:
elevi Hunedoara acte dosar burse Deva Episcopie arsenie boca