Burnei se apără: "Nu s-au folosit oase de vacă. Sunt nevinovat, nu ştiu să fac altceva"
,,Am fost prezentat ca un monstru care face experimente pe copii. Nu sunt perfect, dar sunt nevinovat."
Este prima reacție a medicul Gheorghe Burnei după ce a aflat decizia anchetatorilor. Curţii de Apel Bucureşti a decis ieri că acesta nu mai poate opera în spitalele de stat. Medicul acuzat că făcea experimente pe copii a vorbit, după luni bune de tăcere, despre modul în care i s-a schimbat întreaga viață de la momentul în care a fost ridicat de mascați și până în prezent.
Medicul Gheorghe Burnei susține că decizia Curții de Apel București, potrivit căreia acesta nu mai poate profesa în spitalele publice, a fost determinată și de presiunea exercitată de memorandumul semnat de foștii săi colegi de la ''Marie Curie''.
"Astăzi, Curtea de Apel a respins ceea ce Tribunalul a aprobat vinerea trecută, urmare a presiunii exercitate de memorandumul colegilor mei de la Spitalul 'Marie Curie'. Sunt chiar ei cei care m-au judecat, înainte s-o facă instanța de judecată! Pentru mine acești oameni au fost copiii mei. Am petrecut cu ei mai mult timp decât cu familia mea. Am renunțat la banii proprii din cercetare ca să le plătesc lor anii de studiu în doctorat. M-am luptat pentru ei să rămână în București și să profeseze la acest spital. Și am făcut asta pentru că vreau să las în urma mea medici competenți, care să aibă de grijă copiii românilor", a declarat joi seara Burnei, într-o conferință de presă.
Cu această ocazie, el și-a susținut nevinovăția.
"Sunt arătat cu degetul cum că am mutilat copii, când tot ce am făcut în 42 de ani de carieră a fost să găsesc soluții la situații disperate, imposibile, respinse de alți doctori. Să salvez vieți. Să aduc economii de milioane de euro Casei Naționale de Sănătate operând copii în țară și nu în străinătate. Să scutesc părinți de la îndatoriri pe viață, pe care sigur și le-ar fi făcut la bănci pentru copiii lor", a arătat medicul.
Potrivit acestuia, "cazul Amirei, de la care a început totul, este o făcătură".
Presa a relatat cazul unei fete, Amira, care a fost operată în urmă cu 18 ani de medicul Burnei, pentru luxație congenitală la șold. Fata a fost supusă în total la 11 intervenții chirurgicale, fiindu-i implantat un dispozitiv ceramic, care nu era omologat. Operațiile nu au reușit însă, iar fata este acum imobilizată la pat.
"Pe fetița asta am operat-o acum 18 ani — era un caz extrem de dificil. Însă până și dr Tassini din Italia, la care mama ei a dus-o în aprilie anul trecut cu ajutorul celor două ONG-uri (Dăruiește Viața și Dăruiește Aripi), nu a făcut altceva decât să-i confirme că operațiile mele au fost reușite și la momentul actual nu se mai impune nicio intervenție chirugicală", a arătat medicul.
Gheorghe Burnei a mai spus că nu a cerut acordul Comisiei Naționale de Bioetică pentru intervențiile sale pentru că acestea nu prezentau necesitatea unei astfel de aprobări.
"Acele operații în premieră națională nu necesită consimțământul acestei comisii pentru că aceste operații mi le-am însușit în studiile pe care le-am făcut. Cei de la spital știau de intervențiile mele, ele erau pregătite. Toți colegii erau pregătiți, știau ce trebuie să facă. Toți aveau cunoștință că noi face intervenții în premieră națională. Eu participasem la astfel de operații, dar ele nu se făcuseră în România. (...) Nu s-au folosit oase de vacă. (...) Nu sunt adevărate, nu am nici o acuzație că am folosit oase de vacă. M-au acuzat inițial, după aceea au fost clasate", a explicat Burnei.