Bulgaria ridică interdicția de intrare pe teritoriul său în cazul cetățenilor UE și Schengen
Încet-încet, tot mai multe țări încep să ridice restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus privind accesul pe teritoriul lor. În această situație se află și Bulgaria, țară care a decis renunțatrea la interdicția de intrare pe teritoriul său a cetățenilor UE și Schengen, potrivit unui anunț făcut de ministrul Sănătății din această țară, relatează HotNews.
Vă reamintim că, la mijlocul lunii martie, Bulgaria a interzis intrarea pe teritoriul său a călătorilor din numeroase state, fiind permise doar puține excepții, precum tranzitarea teritoriului după solicitarea unui acord de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) bulgar.
Cei care sosesc în Bulgaria vor trebui să stea 14 zile în carantină.
Sunt exceptați cetățenii bulgari și cetățenii altor țări UE care călătoresc pentru motive umanitare sau sunt ”reprezentanți ai activităților de comerț, economice și de investiții”. Carantina nu se va aplica nici persoanelor care au legătură cu construcțiile sau asigurarea siguranței infrastructurii strategice din Bulgaria, mai arată sursa citată.