MENIU

Bulgaria a atras jumătate din românii care-și făceau vacanțele în Turcia sau Grecia

Bulgaria a atras jumătate din turiștii care obișnuiau să se ducă în Turcia și Grecia (sursă foto: travelplanner.ro)

Bulgaria a reuşit, în ultimele două luni, să atragă 50% dintre turiştii români care în mod normal mergeau în Turcia sau în Grecia, arată o analiză făcută de o agenție specializată în vacanțe pe litoral în Bulgaria şi Grecia. 

Țara vecină a reușit să profite de pe urma crizei COVID atât în mod direct, prin oferte atractive, cât și conjunctural, odată ce țările concurente, în primul rând Grecia, au impus condiții restrictive de acces pentru turiști.

Unul dintre argumentele care cântărește greu în această reorientare îl reprezintă faptul că Bulgaria este cea mai permisivă destinaţie pentru turiştii români, nu solicită testele PCR, iar la revenirea în România nu se impune măsura carantinării, arată analiza Travel Planner.

Potrivit acestuia, turistul care s-a reorientat spre Bulgaria, în detrimentul Greciei și Turciei, provine din clasa de mijloc, are un venit de cel puțin 800-1.000 de euro pe lună, pe membru adult, în general familist, cu cel puțin un copil și este interesat de hoteluri de 4 şi de 5 stele.

Toate detaliile pe Realitatea Financiară.

Mai multe articole despre:
bulgaria grecia turcia turism covid virus restrictii