Un deputat vrea să ne schimbe buletinele. Cum ar putea arăta cele noi
Un deputat liberal de diaspora vrea un nou format de buletine, mai mici şi cu mai multe elemente de siguranţă, cum ar fi semnătura.
Pentru ca raspunsul ministrului Petre Toba a fost vag, deputatul Aurelian Mihai sustine ca ii va invita pe reprezentanţii Ministerului de Interne la Parlament ca să prezinte un calendar al implementării cărților de identitate electronice, asa cum prevede legea in vigoare.
Deputatul susține că mulţi români i s-au plâns de reticenţa instituţiilor din străinătate când vine vorba de actul de identitate.
O Ordonanţă de Guvern din 2012 prevede introducerea opţională a cărţii de identitate electronice, cu cip, care să cuprinDă semnătura, imaginea facială şi amprentele. Actul normativ nu a fost implementat nici până în prezent, aşa că Aurelian Mihai a scris Ministerului de Interne.
Deputatul liberal nu renunţă. Aşteaptă să înceapă sesiunea parlamentară şi îi va invita pe reprezentanţii ministerului de externe la comisiile parlamentare, să prezinte un calendar de implementare a cărții de identitate electronice, de data aceasta nu în limbaj juridic, ci pe înţelesul tuturor.
Cei de la evidenţa populaţiei spun că mai durează, pentru că deocamdată n-au aparatura necesară emiterii noilor documente şi cărţile de identitate trebuie corelate cu noile carduri de sănătate.