Bucureștiul vrea buget de 1,5% din PIB
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) solicită Guvernului 1,5% din PIB pentru bugetul Capitalei, pe motiv că resursele bugetare ce i-au fost alocate sunt "insuficiente pentru a asigura o dezvoltare urbană conform angajamentelor luate".
O hotărâre în acest sens a fost adoptată în şedinţa de miercuri a CGMB cu 28 de voturi 'pentru', 3 'împotrivă' şi 3 abţineri.
În referatul de aprobare, semnat de primarul general, Gabriela Firea, se stipulează că această solicitare se face având în vedere: atribuţiile Municipiului Bucureşti privind investiţiile şi serviciile publice oferite cetăţenilor Capitalei; faptul că impozitele şi taxele pe proprietate datorate de bucureşteni se fac venit doar la bugetele subdiviziunilor administrativ-teritoriale, fără ca Municipalitatea să beneficieze de o cotă din acestea; resursele bugetare alocate Municipiului Bucureşti de la bugetul de stat sunt insuficiente pentru a asigura o dezvoltare urbană conform angajamentelor luate.
Totodată, se menţionează că Municipiul Bucureşti a contribuit anul trecut cu cel puţin 25% din PIB-ul la nivel naţional, potrivit datelor publicate de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză.
Conform raportului de specialitate al proiectului, pe parcursul acestui an, Municipiul Bucureşti se confruntă cu "o situaţie financiară extrem de dificilă". Încasările din cote defalcate din impozitul pe venit au scăzut, relevă sursa citată.
"În 2018, Municipiul Bucureşti a încasat efectiv 3,6 miliarde lei, cu peste 400 milioane lei mai puţin faţă de suma aprobată de 4,017 miliarde lei. Această tendinţă a continuat şi în primele 11 luni ale anului 2019, când se constată încasări din cotele defalcate din impozitul pe venit în scădere cu peste 420 de milioane lei faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018", se arată în raportul de specialitate.
Totodată, au crescut semnificativ sumele necesare pentru finanţarea serviciilor publice. Începând cu 2018, STB a devenit operator regional şi a realizat o dublare a liniilor de transport, inclusiv în Ilfov. Parcul auto al STB a crescut cu peste 80%. În acest an, subvenţia pentru serviciul de transport public este de 1,2 miliarde lei, în creştere cu peste 45% faţă de 2018.
În ceea ce priveşte serviciul de furnizare a energiei termice, se menţionează că în ultimii 3 ani au fost reabilitaţi aproximativ 180 de km de conductă primară şi secundară şi se face referire la programul de reparaţii şi înlocuiri de subansamble tehnice din 2019. Este amintită creşterea preţului la gazele naturale. În acest an, subvenţia pentru termoficare este de 1 miliard de lei, în creştere cu 33% faţă de 2018.