MENIU

Bucătarul Dragnea s-a luat la harță cu Primăria Brașov pe Tik Tok

Liviu Dragnea s-a luat la ceartă cu Primăria Brașov pe aplicația Tik Tok. Totul după ce instituția a luat în râs filmele din bucătărie ale fostului lider PSD. Acesta nu s-a putut abține și le-a transmis reprezentanțiilor instituției că după ce că le-a mărit salariile tuturor, mai vrea să le și gătească? 

Fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, a ajuns din nou în atenția publicului după ce a decis să-și facă un canal de YouTube în care prezintă diverse rețete. Ulterior, acesta s-a mutat și pe Tik Tok pentru a își atrage mai mulți fani. Cei mai mulți l-au luat în râs, iar unele pagini oficiale de instituții i-au aruncat înțepături. Este și cazul primăriei din Brașov .

Liviu Dragnea și-a început noua sa carieră culinară cu postarea primului episod pe internet cu doar două zile în urmă, în care își învață fanii cum să pregătească o mâncare gustoasă și sănătoasă de fasole galbenă. 

Această schimbare a fostului politician a generat diverse reacții pe rețelele sociale. În timp ce unii au lăudat noua lui pasiune, mulți utilizatori au ironizat emisiunea de gătit a lui Liviu Dragnea. De exemplu, contul Primăriei Brașov a postat un comentariu sarcastic pe TikTok la videoclipurile în care fostul lider PSD gătește.

”Gătiți și în primării? Să știm să nu rămânem fără tacâmuri”, a transmis Primăria Brașov de pe contul de TikTok  al instituției.

Liviu Dragnea nu s-a lăsat mai prejos și a dat replica:

„Adevărul e că după ce v-am mărit salariile foarte mult mai rămâne să vă gătesc. Dar la Primăria Brașov, doar după ce va pleca actualul primar. Poftă bună”, a răspuns fostul lider PSD.

Liviu Dragnea pare să se descurce bine în noua sa postură de influencer. În doar două zile, primul episod al emisiunii sale culinare, "Bucătăria de acasă, cu Liviu Dragnea", a adunat aproape 400.000 de vizualizări, iar canalul său de Youtube a atras peste 10.000 de abonați.

Pe TikTok, fostul lider PSD a avut și mai mult succes, cu peste 38.000 de abonați și peste 230.000 de vizualizări ale videoclipurilor postate.