”Britanicii sunt prea leneşi, angajăm imigranţi"
Patronul unei companii de taxi din Marea Britanie afirmă că a fost nevoit să angajeze două treimi dintre salariaţii săi din rândul imigranților est-europeni întrucât britanicii sunt prea leneşi, scrie publicaţia Daily Mail.
Omul de afaceri Terry Spooner (42 de ani) a criticat mentalitatea britanică legată de ajutoarele sociale, care a făcut ca şoferii locali britanici să prefere beneficiile de la stat în loc să îşi găsească un loc de muncă. El a ales să angajeze şoferi români şi bulgari în urmă cu 18 luni, din cauză că niciun şofer britanic nu a solicitat un loc de muncă la firma sa.
În prezent, 20 dintre cei 34 de şoferi de la compania Ultimate Taxis din Newport, comitatul Shropshire, provin din Europa de Est, scrie EVZ.ro.
Spooner, care a deschis această afacere în urmă cu 14 ani împreună cu soţia sa, Emma, este de părere că etica profesională a est-europenilor este "de zece ori mai bună" decât cea a lucrătorilor locali, care de multe ori renunţă la locul de muncă după numai o săptămână.
''Multe companii din sectorul serviciilor recrutează est-europeni pentru a evita să rămână fără angajaţi, aşa cum s-a întâmplat deseori în trecut cu salariaţii locali'', a explicat Terry Spooner.