Britanicii își fac stocuri de haine groase după creșterea facturilor la încălzire
Facturile îi sperie mai tare pe oameni decât frigul. Britanicii au început să-și facă stocuri de haine groase, mănuși și halate care să-i ajute să treacă peste frigul din iarnă, în condițiile în care vor încerca să evite să umble la termostat pentru a face economii. Vânzările de astfel de articole au crescut în ultima lună.
Facturile la energie au crescut anul acesta, iar consumatorii se confruntă în paralel cu inflație ridicată. Britanicii au găsit însă o metodă prin care reduc prețul la facturi. Tot mai mulți au cumpărat haine groase pentru a trece mai ușor peste iarna care se anunță a fi una grea. Vânzările de pături, salopete, izmene, halate şi papuci de casă au explodat în ultimele săptămâni.
Printre cele mai căutate produse sunt hainele termice. Metoda de economisire a dat startul unui trend și printre influenceri.
„Am luat aceste haine termice pentru a le vedea, priviți! Nu provoacă mâncărimi, nu sunt groase, sunt destul de normale. Cred că le-aș putea purta ca pe o bluză dacă aș vrea”, spune un britanic.
De asemenea, vânzările de geci de iarnă pentru femei au crescut de peste două ori, comparativ cu săptămâna precedentă, în timp ce pătura a devenit cel mai bine vândut produs. Vânzările de halate de casă au crescut și ele cu 76% față de anul trecut.