MENIU

BREXIT. Juncker, ultimatum pentru Boris Johnson să publice planul ieșirii din UE

Președintele în funcție încă al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a solicitat Londrei publicarea integrală a propunerilor privind ieșirea Marii Britanii din UE, după ce premierul irlandez, Leo Varadkar, a semnalat niște contradicții între discursul lui Boris Johnson și forma scrisă a propunerilor.

Propunerile prim-ministrului britanic, Boris Johnson, privind procesul Brexit au fost prezentate în cadrul reuniunii anuale a Partidului Conservator de miercuri, însă forma integrală a planurilor scrise nu a fost publicată.

Din textul legislativ de 44 de pagini, cuprinzând totalitatea propunerilor Executivului britanic, doar șapte pagini, ce includ explicații ale planurilor, au fost făcute publice, relatează site-ul cotidianului The Guardian, citat de Mediafax.

Varadkar a decis să solicite publicarea integrală a propunerilor Londrei , în special pentru prevederile scrise în cele șapte pagini publicate în ceea ce privește reglementarea situației graniței cu Irlanda,.

Solicitarea lui Juncker vine după o discuție telefonică avută cu prim-ministrul de la Dublin, în urma căreia cei doi oficiali au convenit asupra necesității ca Marea Britanie să publice versiunea integrală a textului prezentat miercuri.

Guvernul britanic susține menținerea confidențialității textului până la finalizarea consultărilor. „Este perfect normal ca textul propunerilor legislative să rămână confidențial pe parcursul negocierilor detaliate”, a declarat un oficial britanic.

Premierul Boris Johnson a formulat miercuri propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziţie limitată şi anunţând că aşteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene.