BREAKING NEWS. Cum s-a văzut știrea COLECTIV la Realitatea TV
În noaptea incendiului din Colectiv, a fost mobilizare generală în televiziuni. Apăruse ŞTIREA cu litere mari. La Realitatea TV, reporterii, cameramanii, realizatorii, editorii, Regia şi producătorii au venit de acasă ori şi-au prelungit programul. Unii spun că doar şi-au făcut meseria. Alţii au rămas marcaţi până astăzi de imaginile morţii.
"Breaking news, doamnelor și domnilor. Din păcate, vă anunțăm o veste destul de trista, un incendiu la club Colectiv, pe strada Tăbăcarilor". Așa a început totul, la Realitatea TV, la doar câteva minute după ce tragedia Colectiv începuse. Urma să dureze zile și săptămâni sau chiar luni nesfârșite.
În timp ce reporterii erau pe teren în căutarea informaţiilor despre victime, în studioul Realitatea TV au venit pe rând, în toiul nopţii, jurnaliştii Edward Pastia şi Marius Dobrescu, ultimul locuieşte chiar în apropierea clubului Colectiv.
"Am fost unul dintre primii jurnalişti care a ajuns la fata locului. Încă nu se formasera acele cordoane de securitate și se vedea cum erau scoase victimele din club. Simțeai mirosul de carne arsa în aer", povestește Marius Dobrescu.
"Știrea, cu litere mari, este acel material de care până la urma ne ferim cu toții, însă știm ca vine. Colectiv a fost o astfel de știre. La un moment dat nu mai gandești. Te urci în mașina. Încerci să dai o aparentă tenta de organizare ideii de a reuni pe cât mai mulți colegi la redacție, însa pana la urma totul e izvorat din haos, din disperare. Tot evenimentul sau știrea cu litere mari te conduce pe tine", explică EDWARD PASTIA.
"În seara aia am primit un telefon în care un coleg, vecin reporter, îmi spunea se întâmplă ceva, iese fum dintr-un club. Şi eu am spus "bine, mă, arde o ţigară, filmează şi tu cu telefonul, nu mă interesează la ora asta". A închis şi m-a mai sunat odată. N-am crezut niciodată că Colectiv se poate întâmpla şi asta e poate cea mai mare lecţie pe care am învăţat-o atunci, să mă întorc la pus întrebări, să încerc să înţeleg mai mult nişte lucruri şi poate să reacţionăm mai repede", spune Bianca Oanea.
"Primul om care a ajuns acolo a venit din liber. De exemplu, pe Raluca, în momentul în care am sunat-o , Raluca vorbea cu mine la telefon cu o mâna si cu cealalta se îmbrăca pt ca intr-adevar era în pijamale", își amintește ANCA VLĂDICĂ.
"Era ora si decesul. Nici noi nu mai țineam numarul, a fost un weekend negru. Nu a mai contat frigul, nu a mai contat stresul, eram acolo si practic si noi imparteam si eram alaturi de suferinta celor din Colectiv", povestește FLORENTINA BĂLĂŞOIU, reporter Realitatea TV.
"Una dintre femei mi-a atras atentia în special pentru că venise, se apropia de noi și am întrebat-o ce s-a întâmplat și ne-a spus că e ultimul spital la care mai poate să mearga pentru ca a fost la toate și nu si-a găsit copilul nicaieri. Eram la morgă", își amintește CĂLIN COCIŞ, reporter.
"Presa era chemata la sedinte informale, ni se explica care era situatia si ceea ce m-a marcat era de exemplu ca Raed Arafat primea frecvent sms-uri prin care era informat ca s-a mai dus cate unul, a mai murit cate cineva", povestește ANDRADA DUMITRESCU, reporter.
"Acolo a fost un iad în care au murit oameni nevinovaţi. Poate o să sune dur, dar e adevărat: a fost un iad, condus de diavoli care tot timpul s-au crezut dumnezei şi nu s-au gândit niciun moment la ce s-ar putea întâmpla, la riscuri, care nu au intervenit niciodată pentru a evita o astfel de tragedie", spune și RALUCA MĂNDOIU.