Brânză expirată de 4 ani, confiscată de poliţişti. Cele 6 tone urmau să ajungă pe mesele românilor
Şase tone de brânză expirată din 2012 au fost descoperit de poliţişti, în urma unui control făcut la un depozit din Galaţi.
Polițiștii din Galați au descoperit aproape 48 de tone de brânză susceptibilă a fi improprie consumului și 5,7 tone cu termenul de valabilitate expirat din 2012, depozitate la sediul unei societăți comerciale din localitate, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul Județean de Poliție Galați.
Potrivit comunicatului, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Galați, în depozit, polițiștii au descoperit 53.598 kilograme de brânză, din care 5.720 kilograme aveau termenele de valabilitate expirate din 2012, notează Agerpres.
Cele 5.720 kilograme de brânzeturi expirate au fost confiscate și s-a luat măsura neutralizării acestora.
De asemenea, agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 32.000 de lei, conform H.G.984/2005, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Asupra cantității de brânzeturi rămase în depozit, respectiv 47.878 kilograme, s-a dispus măsura sechestrării de către reprezentanții DSVSA Galați, pentru definitivarea verificărilor.