MENIU

Boris Johnson, despre o posibilă incursiune a Rusiei în Ucraina: Ar fi un DEZASTRU pentru lume

Boris Johnson, premierul britanic / Foto: Profimedia

Premierul britanic Boris Johnson a atenţionat, astăzi, Rusia că orice fel de incursiune în Ucraina ar fi un dezastru pentru lume şi a reiterat că Londra susţine cu hotărâre suveranitatea şi integritatea Ucrainei.

Preşedintele american Joe Biden a prezis, miercuri, că Rusia va acţiona în privinţa Ucrainei, spunând că Moscova va plăti scump pentru o invazie la scară largă, dar sugerând că în cazul unei "incursiuni minore" costul ar fi mai mic, relatează Agerpres.

Comentariile susţinute de Joe Biden într-o conferinţă de presă la Casa Albă a făcut mai neclar modul în care Occidentul ar reacţiona dacăVladimir Putin ar dispune invadarea Ucrainei, determinând Casa Albă să încerce ulterior să explice ce a vrut să spună preşedintele american.

Întrebat despre afirmaţiile lui Biden, Johnson a atenţionat Moscova să nu înceapă nicio incursiune.

"Să fie clar: dacă Rusia va începe o incursiune în Ucraina, de orice dimensiune, cred că acest lucru ar fi un dezastru nu doar pentru Ucraina, ci şi pentru Rusia. Dar ar fi un dezastru şi pentru lume", a declarat Johnson.

"Marea Britanie susţine ferm suveranitatea şi integritatea Ucrainei", a adăugat el.

Mai multe articole despre:
johnson boris johnson ucraina rusia putin