Boris Johnson, atac fulgerător la Vladimir Putin: „El culege ce a semănat în Ucraina - o catastrofă!” - Discurs fără precedent | VIDEO
Premierul britanic - Boris Johnson s-a adresat marți parlamentului din Ucraina, într-un demers fără precedent de la începutul războiului pornit de Vladimir Putin împotriva ucrainenilor. Acesta spune că Putin și-a pregătit singur „o catastrofă”, prin invadarea Ucrainei.
Boris Johnson spune că Vladimir Putin „culege ce a semănat în Ucraina”, în discursul său de marți către Rada Supremă din Ucraina.
„Vladimir Putin a plantat semințele catastrofei când a invadat Ucraina”, a declarat premierul britanic în videoconferința în fața Radei Supreme.
Războiul pormit de Putin în Ucraina este "un avertisment" la adresa democrației, a mai spus Johnson.
Este primul discurs al unui oficial european către parlamentul de la Kiev de la începerea invaziei ruse, la 24 februarie.
Boris Johnson a subliniat că, prin riposta dată, Ucraina „nu numai că a realizat cea mai mare faptă de arme a secolului al 21-lea”, ci a „demascat și nebunia istorică a lui Putin, eroarea gigantică pe care numai un autocrat o poate face”.
„Greșeala lui Putin a fost să invadeze Ucraina, iar epavele blindatelor rusești împrăștiate pe câmpurile și străzile voastre sunt dovezi nu doar ale nebuniei lui, ci și ale pericolelor autocrației însăși”, a mai spus Johnson.
„Ucraina va învinge, Ucraina va fi liberă. Sunteți stăpânii destinului vostru și nimeni nu îi poate obliga la nimic pe ucraineni. În Marea Britanie, noi vom fi conduși, ghidați de voi", a mai spus Boris Johnson în discursul către parlamentarii ucraineni din Rada Supremă, potrivit BBC.