Bonă din Suceava, condamnată la închisoare după ce a furat o valiză din podul casei unde lucra. Incredibil ce era înăuntru!
O femeie care a lucrat ca bonă la o familie din Suceava a fost condamnată de magistrații de la Judecătoria Suceava la 3 ani de închisoare, după ce a fost găsită vinovată de comiterea infracțiunii de ”furt calificat”.
Femeia a contestat soluția, iar un verdict final va fi dat zilele următoare de Curtea de Apel Suceava. Aceasta a fost trimisă în judecată pentru că ar fi furat de la familia pentru care lucra mai multe sume de bani, respectiv 36.620 de euro, 610 lire sterline, 200 de forinți, 20 de dolari și mai multe bijuterii din aur, argint și alte materiale semi-prețioase, valoarea bijuteriilor fiind evaluată de persoanele vătămate la suma de aproximativ 7.000 lei. Faptele s-au petrecut în intervalul 20 noiembrie - 3 decembrie 2018, iar în februarie 2019, a și fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore.
Banii și bunurile pe care bona le-ar fi sustras se aflau în podul casei, într-o valiză, și reprezentau economiile a două familii, scrie monitorulsv.ro. Mai exact, banii au fost ascunși într-o cutie metalică cu capac, care era pusă într-o pungă din plastic, iar punga era într-o valiză cu două sisteme de încuiere.
„Banii erau puşi în plicuri din hârtie simple, de culoare albă, pe fiecare plic fiind făcute diferite menţiuni scrise cu privire la conţinutul acestuia”, au arătat procurorii suceveni care au derulat ancheta în acest caz. Inițial, femeia a recunoscut că a furat banii, dar nu și bijuteriile. Ulterior, după ce dosarul a ajuns în instanță, a negat toate acuzațiile, dar chiar și așa magistratul care a analizat cazul a considerat că sunt suficiente probe pentru condamnare.
„Instanța apreciază că fapta inculpatei prezintă un grad de pericol social ridicat în condiţiile în care, profitând de încrederea acordată de persoanele vătămate şi de faptul că avea acces facil în toate încăperile imobilului unde desfăşura activităţi de bonă, a sustras o sumă extrem de mare de bani şi mai multe bijuterii. Mai mult, după săvârşirea faptei, inculpata a continuat să meargă la locuinţa persoanelor vătămate, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a început să cheltuie sumele de bani sustrase pe diferite produse de mobilier, îmbrăcăminte şi alte obiecte, după ce în prealabil, fie personal, fie prin interpuşi, schimba banii din valută în lei. Constată instanţa că, prin comportamentul adoptat, inculpata a dat dovadă de îndrăzneală infracţională şi de indiferenţă făţişă faţă de normele de drept”, se arată în motivarea Judecătoriei Suceava.
Interesant este că bona a continuat să meargă la lucru și după ce ar fi furat banii. Totul s-a terminat când familia care a angajat-o a observat lipsa banilor și bijuteriilor și a înaintat plângere penală.