Bon Jovi revine în concert în România, pe 21 iulie 2019
Una dintre cele mai mari trupe rock din toate timpurile, Bon Jovi se întoarce în România, pe 21 iulie 2019, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, anunţă organizatorii, Marcel Avram, East European Production şi D&D East Entertainment.
Concertul de la Bucureşti face parte din turneul de promovare a albumului „This House Is Not For Sale” (2016) şi are loc la 7 ani distanţă de la primul concert susţinut de Bon Jovi în România, în faţa a peste 60.000 de fani.
Turneul „This House Is Not For Sale” a început pe 31 mai 2019, la Moscova, şi include concerte în Estonia, Suedie, Norvegia, Danemarca, Olanda, Marea Britanie, Germania, Spania, Elveţia, Polonia, Austria şi România.
Trupa va sosi la București în formula: Jon Bon Jovi, voce și chitară, David Bryan, clapă, Tico Torres, baterie, basistul Hugh McDonald, co-producătorul & co-compozitorul John Shanks, plus chitaristul Phil X, care a fost cooptat în turneul din 2013. Toți s-au regăsit pe scenă pentru un set muzical emoționant la introducerea lor în Rock And Roll Hall of Fame și, desigur, începutul unui an important pentru Bon Jovi.
"BON JOVI s-a reinventat. Ne-am dat refresh", a declarat Jon. „Sunam mai bine ca niciodata si ne bucuram de fiecare minut. Suntem acolo ca o trupa, hranindu-ne si facandu-ne fanii fericiti. Este timpul nostru, din nou”, a conchis Jon.